Ecoul absolvenților

Rusu Ana:  În patru ani, Colegiul devine  locul unde îţi începi aventura numită adolescenţă. Locul unde trăieşti prima iubire, prima deziluzie, perioada prietenilor adevăraţi , încercărilor și obstacolelor. Locul în care fuga de la ore devine cel mai ‘cool’ lucru de făcut, locul în care o notă proastă la teză e un capăt de ţară, locul unde încet-încet fără să observi, îţi formezi personalitatea, în care pe lîngă multele materii ai posibilitatea să faci nebunii la care probabil nu te-ai fi putut gîndi vreodată.

Anii de colegiu nu se compară cu nimic în lumea aceasta. Ei  ne oferă momentul şi locul ideal unde putem să visăm, să dăm frâu liber fanteziilor, putem să ne revoltăm căci, de ce să nu recunoaştem, devenim cu toţii aliaţii unui joc superb al legendei. O legendă ce îmbină tragedii, regrete, certuri, împăcări, iubiri, aplauze, culori şi sentimente. Daca aș avea posibilitatea să  dau timpul înapoi și să fac din nou alegerea , fără să ezit aș alege Colegiul de Ecologie.

Pentru mine anii de Colegiu au fost fantastici. Mi-am format personalitatea, am învățat să fac alegeri corecte și raționale, am învățat să merg ferm și cu pași apăsați și siguri pe drumul vieții. Acești patru ani m-au învățat că în viață nu tot timpul obții ceea ce îți dorești, și nu tot timpul se fac lucrurile pe dreptate. Am învățat să fiu puternică, îndrăzneață, sigură pe ceea ce fac și pe ceea ce sunt. Am cunoscut ce înseamnă să fii la înălțime și cum este să cazi . La Colegiu am cunoscut cei mai minunați oameni, atît profesori, cit și studenți. Mă închin în fața voastră, scumpi profesori, și vă mulțumesc pentru că mereu ați fost alături de mine și m-ați susținut cînd mi-a fost greu. M-ați învățat să fiu sinceră cu mine și cu cei din jur. Ați fost părinții mei care mi-au îndreptat pașii cînd mă abăteam de la drumul meu și m-ați sprijinit cînd am căzut. Am învățat atît de multe lucruri de la Dumneavostră, nu doar lectii de specialitate, ci și lecții de viată . Dacă aș avea posibilitate, aș da timpul înapoi și l-aș opri ca să pot să mai fiu eleva acestui minunat Colegiu. Să pot să fac acele experimente în laborator, să merg cu entuziasm și să iau probe, să pregătesc scenarii pentru orele de română, să ascult acele lucruri extraordinare pe care profesorul de fizică ni le relata la fiecare pereche, să fac acele proiecte de amploare cu profesorul de specialitate, să descopăr acele minunate taine ale naturii în cadrul obiectelor de microbiologie ,ecologie și geografie. Sunt multe lucruri și evenimente cu care mă pot împărtăși, dar nu aș avea suficient spațiu pentru a vă demonstra că eu am avut cea mai fantastică adolescență petrecută în cadrul Colegiului de Ecologie.

 

           Dolbuș Iana: Îmi este trist și frumos în același timp să-mi amintesc de anii de colegiu. Pentru mine, acești ani au o însemnătate deosebită. M-au marcat, mi-au schimbat modul de a gîndi, de a înțelege lumea și oamenii din jur. Anii aceia m-au ajutat să mă maturizez. Cînd mă uitam la foștii colegi din scoală, mă simțeam înaintea lor, deoarece colegiul mi-a deschis drumul spre  profesia actuală. Aici, m-am format ca om, ca personalitate. Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat aici este faptul că am înțeles că nimic nu este imposibil, nimic nu este peste puterea mea. Simțeam susținerea din partea profesorilor. Profesorii sunt acei oameni excepționali, profesioniști adevărați, pe care noi, elevii, ne-am sprijinit  ca să putem înainta în viață.

Au trecut 6 ani de cînd am absolvit colegiul, specialitatea “Protecția antiincendiară”, dar această instuție de învățămînt o sa rămînă în sufletul meu pentru totdeauna! Acum sunt masterandă a Academiei de Administare Publică, activez în  cadrul Serviciului  Protecției  Civile și Situațiilor  Excepționale, și succesul meu îl datorez inclusiv  Colegiului de Ecologie. Elevilor de acum ai colegiului vreau să le spun : luptați pentru ceea de doriți! Profesorilor le doresc multă sănătate, putere și răbdare.


 

      Nichifor Mariana: Pentru mine, anii de colegiu  au fost o experiență asemănătoare cu prima ieșire în mare a unei corăbii, frumoase și provocatoare, de culoarea libertății. În acelasi timp, mi se întîmpla să mă despart de părinți, de casa parintească, și de sat, urmînd să-mi port singură de griji. Acea perioadă a fost un studiu nelimitat pentru propria-mi personalitate, iar cu ajutorul celor mai buni mentori am pornit într-o călătorie și mai mare, cunoașterea de sine. Am găsit mecanismele de învățare și toate dedesubturile specialității mele, luînd cele mai bune deprinderi, care mă ajută si astăzi în luarea deciziilor. Îmi amintesc cu mare drag de profesori, de colegi și de evenimentele culturale din incinta colegiului. Am depozitat într-un tezaur  toate lucrurile frumoase și toti laurii pe care i-am adunat în acești ani. Vreau să le adresez felicitări călduroase tuturor profesorilor mei și administrației colegiului cu ocazia acestei aniversări frumoase!


 

Vicol Doina: 1 septembrie 2010, ora 9:00, a fost dat startul unui nou capitol în viața mea.  Aceste clipe sunt vii și acum…..34 de copii, fiecare cu visele și planurile sale de viitor, ne-am  așezat în băncile de lemn ale clasei noastre mici și încercam sfioși să facem cunoștință unul cu celălalt. Nici unul din noi nu știa  cît  se va schimba viața în următorii 4 ani, însă clipele petrecute acolo nu le vom uita niciodată.  Ani plini de fericire și momente frumoase, simpli prieteni  pe care îi consideri deja parte din familie, fiorii primei dragoste, imensa răbdare a profesorilor cînd făceam șotii, primele hotărîri de sine stătătoare, primele trepte spre viața de adult… Colegiul de Ecologie e asemeni unui stup de albine în plină mișcare de dimineață și pînă seara, plin de viață și voie bună. De fiecare dată cînd revin  la colegiu și văd toate persoanele dragi cum mă întîlnesc cu căldură…..simt iarăși cum răsare în mine acea  fată sfioasă de 16 ani.
Ce e viața de colegiu pentru un elev? Tone de caiete și pixuri, nopți nedormite înainte de examene, emoțiile debutului pe scenă,  primul ierbar, orele de pregătire pentru olimpiada la biologie,  prima experiență în laboratorul de ecologie și fiorii  ce îi simți cînd  îmbraci pentru prima dată halatul alb în calitate de specialist, și ore întregi de chin încercînd să desenezi corect o proiecție la desenul tehnic, prima fugă de la ore, primul 2 în catalog, sute de invenții cum să nu fii prins că  trișezi uneori la teste, prima conductă  pe care ai învățat-o de  fir a păr în atelier și mîndria ce  o simtiți cînd ai asamblat-o singur, sute de calcule pînă seara tîrziu în cabinetul de specialitate, aventurile prin care treci la practică, lucrurile noi pe care le afli , șocul pe care îl simți atunci cînd cele mai obișnuite și neînsemnate obiecte ți se araăa cu totul din altă latură și întelegi că  lumea nu e chiar atît de simplă și ușoară cum ți se părea…..dar cel mai mult……bucuria ce o simți cînd vezi că munca ta dă roade.

Cel mai rău e că în momentul în care îți dai seama că acest loc a devenit o parte din tine fără de care nu îți imaginezi viața, se aude ultimul sunet, și panglicile pe care le purtam sunt un semn că acest capitol deja se încheie,  iar noi nu avem încotro decît să mergem înainte. Triști ne-am așezat pentru ultima dată în fața scenei, așteptînd să ni se înmîneze diplomele.

Henry Brooks a spus :”Un profesor își pune amprenta asupra eternității; el nu poate ști niciodată pînă unde ajunge influența lui”, iar eu tind să îi dau dreptate.  Amprenta pe care au lăsat-o profesorii asupra noastră niciodată nu va mai fi ștearsă.

În toți acești  ani nu a fost o clipă să nu simt  ca sunt iubită, respectată și protejată, fapt pentru care le mulțumesc tuturor colegilor de grupă,  scumpilor mei profesori  pentru șansa oferită de a face parte din viața lor.

Pot spune cu mîndrie că  Colegiul de Ecologie este marea mea familie, pilonul de susținere nu numai pentru mine, dar pentru generații întregi.

Absolvenţi am fost și noi…
E vesel, dar  totodată e atît de greu,
Căci deacum ne-am despărţit de voi…
Împreună acelaşi drum noi am parcurs,
Un drum prin care multe am învăţat.
Şi acum privim în urmă –  șase ani s-au scurs…
Cînd?… Că nici nu i-am observat…
Au fost ani frumoşi de paradis,
Care nu se vor mai  repeta vreodată.
Dar dacă nouă ne-ar fi permis,
I-am trăi din nou şi nu numai o dată.
Am avut şi soare, am avut şi nori,
Dar peste toate am trecut.
Alături de voi, scumpi profesori,
Planuri mari noi am făcut.
Astăzi cu toţii vă mulţumim
Şi pînă la pămînt ne închinăm,
Căci ne-aţi învăţat oameni să fim
Şi-n toate să ne descurcăm.
Vor mai trece ani de-a rîndul
Şi noi departe ne vom afla,
Dar să stiţi că noi cu gîndul
Aici, lîngă Voi ne vom așeza.

Și încă o amintire se adună
În buchetul ce-l vom răscoli mereu –
E clopoţelul care sună…
E ultimul sunet… e ultimul careu…